Boala celiacă este o afecțiune autoimună în care consumul de gluten declanșează o reacție imună ce afectează mucoasa intestinului subțire la persoanele cu predispoziție genetică. Glutenul este un grup de proteine prezent în grâu, orz și secară. În timp, inflamația produsă la nivel intestinal poate deteriora vilozitățile implicate în absorbția nutrienților și poate favoriza apariția unor carențe nutriționale.
Manifestările bolii celiace nu se limitează la diaree sau dureri abdominale. Unele persoane prezintă simptome digestive evidente, în timp ce altele ajung la medic din cauza anemiei, oboselii, scăderii în greutate sau a altor probleme aparent fără legătură cu intestinul. Diagnosticul trebuie stabilit prin metode medicale specifice, iar eliminarea glutenului înainte de efectuarea investigațiilor poate influența rezultatele și îngreuna confirmarea bolii.
Ce se întâmplă în organism în boala celiacă
La persoanele cu boală celiacă, expunerea la gluten determină sistemul imunitar să producă o reacție anormală care afectează țesutul intestinului subțire. Această reacție poate duce la aplatizarea vilozităților intestinale, structuri care contribuie la absorbția eficientă a nutrienților.
Consecințele diferă în funcție de severitatea afectării și de durata bolii. Pot apărea deficiențe de fier, folat sau alte vitamine și minerale. La unele persoane, absorbția insuficientă a nutrienților poate contribui la anemie, probleme osoase sau alte complicații.
Boala celiacă nu este același lucru cu alergia la grâu și nici cu sensibilitatea la gluten non-celiacă. Aceste probleme pot produce simptome după consumul anumitor alimente, dar mecanismele implicate și metodele de diagnostic sunt diferite.
Ce simptome poate provoca boala celiacă
Simptomele digestive pot include diaree persistentă sau recurentă, balonare, gaze, dureri abdominale și modificări ale scaunului. Unele persoane pot avea constipație, greață sau o senzație persistentă de disconfort după mese.
Manifestările din afara sistemului digestiv sunt la fel de importante. Oboseala inexplicabilă, anemia prin deficit de fier, scăderea neintenționată în greutate și afectarea sănătății osoase pot determina medicul să ia în calcul boala celiacă. Există și o manifestare cutanată specifică asociată bolii, numită dermatită herpetiformă.
La copii pot apărea probleme legate de creștere și dezvoltare, pe lângă simptomele digestive. Există însă și persoane cu manifestări foarte discrete sau chiar fără simptome evidente, motiv pentru care diagnosticul nu poate fi bazat exclusiv pe tabloul digestiv clasic.
Cine poate avea un risc mai mare
Boala celiacă poate apărea la orice vârstă. Existența unei rude apropiate diagnosticate cu această afecțiune crește probabilitatea ca o persoană să fie, la rândul ei, afectată.
Anumite boli autoimune și unele condiții genetice sunt, de asemenea, asociate mai frecvent cu boala celiacă. În aceste situații, medicul poate considera oportună testarea chiar dacă simptomele digestive nu sunt pronunțate.
Predispoziția genetică nu înseamnă însă că boala se va dezvolta obligatoriu. Din acest motiv, testele genetice au o utilitate specifică, dar nu sunt suficiente singure pentru confirmarea diagnosticului.
Analizele de sânge reprezintă un pas important
Atunci când există suspiciunea de boală celiacă, investigațiile încep frecvent cu teste serologice pentru identificarea anumitor anticorpi. Unul dintre testele utilizate este cel pentru anticorpii anti-transglutaminază tisulară de tip IgA. Medicul poate solicita și alte analize pentru interpretarea corectă a rezultatului.
Un aspect esențial este ca persoana investigată să consume gluten în perioada testării. Dacă acesta a fost eliminat din alimentație anterior, nivelurile anticorpilor pot scădea, iar rezultatele pot deveni neconcludente.
De aceea, dieta fără gluten nu ar trebui începută înaintea evaluării medicale atunci când există suspiciunea de boală celiacă. Dacă glutenul a fost deja eliminat, medicul trebuie informat pentru a stabili pașii următori.
Ce rol au endoscopia și biopsia intestinală
În multe situații, rezultatele analizelor sunt urmate de endoscopie digestivă superioară cu prelevarea unor mici fragmente de țesut din intestinul subțire. Biopsiile permit examinarea microscopică a mucoasei și identificarea modificărilor caracteristice bolii.
Necesitatea biopsiei și modul în care este stabilit diagnosticul pot diferi în funcție de vârstă, rezultatele testelor și protocoalele medicale aplicabile. La copii, în anumite situații atent definite, diagnosticul poate urma algoritmi care nu necesită întotdeauna biopsie.
Testarea genetică pentru variantele HLA asociate bolii poate fi utilă în cazuri selectate, mai ales pentru excluderea diagnosticului atunci când rezultatele celorlalte investigații sunt neclare.
Ce urmează după confirmarea diagnosticului
Tratamentul principal constă într-o dietă strictă fără gluten, urmată pe termen lung. Aceasta presupune eliminarea surselor relevante de grâu, orz și secară, precum și atenție la produsele procesate și la contaminarea încrucișată.
După diagnostic pot fi evaluate eventualele deficiențe nutriționale, iar medicul poate recomanda monitorizare periodică. Consilierea unui dietetician cu experiență în boala celiacă poate fi utilă pentru alcătuirea unei alimentații complete și sigure.
Boala celiacă poate avea manifestări foarte diferite, iar autodiagnosticul bazat exclusiv pe reacția la anumite alimente nu este suficient. Dacă există simptome persistente, anemie inexplicabilă sau factori de risc, investigațiile trebuie făcute înainte de eliminarea glutenului. Informarea corectă și evaluarea de către medicul gastroenterolog permit stabilirea diagnosticului și adoptarea unei alimentații adecvate atunci când boala este confirmată.
